-Tudor Păcurariu: „Sub cârmuirea sa, Cuvântul Domnului se află unde-i este locul: peste tot locul!”

            Făţărnicia clipei e taina cumplită a acestor vremi. Despre aceeaşi clipă a vieţuirii noastre co-există două versiuni: cea trâmbiţată pe toate lungimile de undă şi cea tainică, adevărată, adesea ştiută doar de Dumnezeu – cea care cu-adevărat rămâne. Aceasta e crucea noastră de zi cu zi, într-o lume dezDumnezeită. Cruce pe care fratele Teoctist a dus-o până în clipa din urmă. A purtat-o cu pasul sigur al celui care ştie pe Cine-l urmează. A dus-o cu abnegaţia celui ce nu are îndoieli. A dus-o având în faţă lumina nefăcută, Lumina Mântuirii. 

            Petrecerea sa din această vale a plângerii ne oferă prilej de rememorare. Sub cârmuirea sa, Cuvântul Domnului a reintrat in Şcoală. Şi în Armată. Se află alături de cei suferinzi, în spitale – dar şi în puşcării. Se află unde-i este locul: peste tot locul! Şi nu e puţin lucru…

            Precum Apostolul, în răstimpul trecerii sale pe acest pământ, fratele Teoctist s-a vădit a fi „vas preţios” – unealtă a Lucrării Domnului. Poate de aceea Domnul, în Înţelepciunea Sa, l-a ţinut până la atât de adânci bătrâneţi. Odinioară, pentru a proclama peste veacuri puterea Sa, Domnul a răsturnat Imperiul Roman bizuindu-se pe 12 oameni umili – pescari, vameşi, croitori de corturi. În zilele noastre, pentru a ne da din nou semn al Puterii Sale, Domnul a reintrat în viaţa românilor purtat de un moşneag, căruia cârmuirea atee i-a îngăduit accederea în scaun pe considerentul că, oricum, „n-are zile multe”. A avut zile mai multe decât s-ar fi crezut, dar mai ales a avut FAPTE mai multe decât s-ar fi putut închipui. Şi de aceea, zic vouă că acesta nu-i lucru omenesc!

            Pentru toate acestea, Fratele Teoctist merită odihnă. Şi nu oriunde, ci de-a dreapta Tatălui. Dumnezeu să-l odihnească!

Prof. Tudor Păcurariu


 
%d blogeri au apreciat asta: