-Cuvânt de preţuire

Păstorul care s-a ridicat la Cer lăsându-ne singuri, neprivegheaţi, doar înveşmântaţi în tristeţe şi dor, un Sfânt şi un Om în acelaşi timp, a binecuvântat două dintre monografiile noastre. Frumuseţea vorbelor Domniei Sale ne-au rămas astăzi alinare şi îmbărbătare. Citindu-le, să îngenunchem cu pioşenie şi profund respect.

Cuvânt de preţuire
TEOCTIST
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Spre bucuria noastră şi a generaţiilor viitoare, geografia, istoria – atât de bogată şi de frumoasă -, civilizaţia şi spiritualitatea Dobrogei constituie un patrimoniu de mare preţ şi se cuvine să arătăm întreaga noastră recunoştinţă tuturor celor care şi-au dăruit munca, priceperea şi talentul lor pentru punerea în valoare a acestei moşteniri. Cel ce zăboveşte cu privirea şi cugetul pe miile de pagini consacrate patrimoniului religios, deseori însoţite de planşe, fotografii sau hărţi, devine fără să-şi dea seama contemporan cu evenimentele care au lăsat urme adânci în spaţiul dintre Dunăre şi Marea Neagră.

Toate plaiurile locuite de români dintre începuturile existenţei lor ca popor în istorie păstrează comorile scrise sau dăltuite în piatră ca într-o uriaşă arhivă tăinuită. Dobrogea însă adaugă acestor comori primele străluciri ale Tainei Creştinătăţii, adusă şi descoperită strămoşilor noştri daco-romani de Sf. Apostol Andrei, cel întâi chemat la propovăduire de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Dacă Imperiul roman, prin întinderea sa geografică, prin civilizaţie, căile de comunicaţie pe uscat şi pe apă şi mai cu seamă prin limbă, cultură şi adorarea zeilor, având în centru cultul împăratului, a pregătit şi apoi a înlesnit pătrunderea şi răspândirea între neamurile din imperiu a Adevărului Învierii lui Hristos, aceeaşi situaţie, acelaşi freamăt şi aceleaşi căutări se constată şi în aria popoarelor barbare din nordul şi din vestul Pontului Euxin – cum numeau grecii Marea Neagră -, favorizând întemeierea pe acest ţărm ospitalier a vestitelor cetăţi: Tomis, Histria, Callatis şi altele.

Lesnicioasa călătorie pe apă, până a ajunge în porturile primitoare, a corăbiilor încărcate cu mărfuri preţioase, precum mărturiseşte mulţimea amforelor descoperite în aceste părţi, fertilitatea reliefului dobrogean, darnic şi în vremea noastră cu cei care-l lucrează cu osârdie, precum şi existenţa unei populaţii numeroase şi statornice, remarcată de către însuşi geograful Strabon, au făcut din Sciţia Mică o arie atrăgătoare pentru societatea greco-romană din întregul bazin mediteraneean, devenind astfel un pământ al făgăduinţei. Prezenţa aici a unor vestiţi strategi ai antichităţii, ca Filip II, Alexandru Macedon, Lisimach, biruiţi de către viteji autohtoni trataţi apoi cu omenie şi cu daruri scumpe, tălmăceşte îndeajuns rolul şi importanţa acestui colţ de lume şi interesul cu care acesta a fost apoi anexat Imperiului roman. Faima Sciţiei Mici avea să se plinească desăvârşit prin venirea Sfântului Aportul Andrei, care a propovăduit aici Cuvântul lui Dumnezeu. Ne sunt cunoscute tuturor roadele îmbelşugate ale Sfintei Evanghelii pe pământul dintre Dunăre şi Mare, păstrând în brazda lui sfinte tezaure liturgice şi altare cu Sfinte Moaşte.

Am insistat poate mai mult decât ar fi trebuit asupra acestei moşteniri din primele secole creştine, care ne îndatorează a-i da valoare nu numai prin studii aprofundate, ci şi prin strădania răbdătoare a descoperirii celor ce se află încă tăinuite în pământul dobrogean, pentru bunul motiv de a le fi văzut şi admirat ca pe nişte mărturii ale încreştinării noastre şi cu preţuire şi respect pentru neuitaţii învăţaţi întâlniţi în incintele cetăţilor, celebrând în dogoarea soarelui bucuria scoaterii la iveală din huma secolelor a numeroase potire, cruci episcopale, candele, altare, mozaicuri şi inscripţii de mare însemnătate. În unul din aceste pelerinaje, însoţindu-l pe fericitul de pomenire patriarhul Justinian, i-am auzit cuvintele de încurajare adresate cunoscuţilor specialişti: profesorilor Canarache, Radu Vulpe, Ion Barnea, Adrian Rădulescu, Vasile Drăguţ şi alţii. Pe lângă foarte preţioasele studii de cuprindere şi adâncime istorică din volumul intitulat „Istoria Dobrogei“, semnat de consacraţii cercetători Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu, monografia de faţă a oraşului Techirghiol, prima în existenţa acestei localităţi, întregeşte imaginea unei noi dimensiuni a Dobrogei – cea a îngrijirii sănătăţii şi miraculoasei vindecări a suferinţei omului. Pe lângă numeroşi specialişti şi devotaţi slujitori ai Sanatoriului din Techirghiol, am cunoscut pe doamna dr. Cornelia Dărângă şi pe neostenitul director actual, dr. Vlad Moraru, care, cu râvnă de apostol, împreună cu colaboratorii săi, fac din acest sanatoriu un punct de legătură cu centre de specialitate din străinătate.

Un rol al efectului tămăduitor al apei şi nămolului din lacul Techirghiol este mânăstirea de maici din acest oraş, înfiripată de cel dintâi patriarh al bisericii noastre, Miron Cristea. Convins de adevărul că Iisus Hristos este doctorul sufletului şi al trupului, în anul 1928, patriarhul Miron a cumpărat un imobil pentru găzduirea preoţilor pe timpul tratamentului, înzestrându-l şi cu un paraclis închinat Sf. Fanurie. Din acest modest început, înaintaşii mei, patriarhii Justinian (1948-1977) şi Justin (1977-1986), au realizat ceea ce se vede acum.

Cel dintâi a adus în anul 1949 frumoasa biserică din lemn, monument istoric, de la stâna regală de lângă castelul Peleş, aflat în prag de distrugere de cei fără Dumnezeu, salvând-o şi montând-o aici piesă cu piesă, participând personal la această lucrare, după spusa martorilor. Prin eforturi mari în obţinerea avizelor de rigoare, a organizat şantierul pentru înălţarea clădirii cu etaj din dreapta, a cantinei, punând bazele celui de-al doilea corp al căminului preoţesc, pe care l-a terminat vrednicul său urmaş, patriarhul Justin. Paralel cu acestea, s-a organizat viaţa monahală, prin rânduirea unor vrednice călugăriţe şi surori, călăuzite de stareţă, asigurându-se bisericii slujitori de pilduitoare vocaţie liturgică. Înconjurată de cele două clădiri impunătoare ca arhitectură şi împreună cu celelalte edificii, alei şi pergole cioplite, cu îndemânare şi talent, în piatra de Techirghiol, ca şi colonele pridvoarelor, biserica predomină întregul aşezământ monahal, închinat şi admirat de milioane de credincioşi şi turişti din ţară şi de peste hotare. De reţinut că acest aşezământ a devenit cunoscut nu numai fraţilor români de pretutindeni, ci a fost îndrăgit şi de numeroşi reprezentanţi ai altor Biserici şi confesiuni creştine de pe toate meridianele globului pământesc. Este grăitoare această prezenţă în deceniile pline de încercări pentru credinţă, când Biserica Ortodoxă din România împlinea, şi pe această cale, principiile de iubire şi slujire în Duhul Aceluiaşi Dumnezeu, adică ecumenismul cel autentic. Ca orice organism viu, mânăstirea a crescut, întregindu-şi mereu fiinţa şi vocaţia în duh şi faptă, în cultură şi artă, ca leagăn de linişte sufletească şi izvor tămăduitor al trupurilor şi al inimilor. Icoanele expuse în frumoase vitrine constituie, de asemenea, o bucurie, mai ales pentru cei tineri, icoane provenite din atelierul mânăstirii, aflat într-un spaţiu luminos, prielnic văzului lăuntric cu care pictorul dă viaţă culorilor. Cu înţelegerea şi sprijinul prof.univ.dr. Adrian Rădulescu, în unele încăperi de la intrarea în incintă s-a amenajat o colecţie de icoane din patrimoniul mânăstirii, împreună cu fragmente de coloane şi capitele mărturisitoare ale bisericilor episcopale din Sciţia Mică, cu harta itinerarului Sf. Apostol Andrei.

Altar de rugăciune şi slujire a celor suferinzi şi oază de sănătate şi linişte trupească şi sufletească, mănunchiul de maici şi surori, călăuzite duhovniceşte de mai bine de două decenii şi jumătate de Prea Cuvioasa Stareţă Semfora, mânăstirea din Techirghiol, unică în creştinism, radiază necontenit puterea vindecătoare a Mântuitorului Hristos. Desăvârşind acest principiu evanghelic, vrednica şi curajoasa stareţă Semfora a folosit bunăvoinţa directorului Sanatoriului, dr. Vlad Moraru, şi a amenajat la parterul clădirii din dreapta, de la intrare, o adevărată bază de tratament balnear. Dacă adăugăm acestora că alături de incinta mânăstirii, pe aleea Sf. Pantelimon, se află şi vila arhierească, zidită de acelaşi sfânt patriarh Justinian pentru găzduirea membrilor Sfântului Sinod, veniţi la tratament, ne dăm seama de opera şi activitatea misionară şi samariteană înfăptuită de acest Părinte al Bisericii Ortodoxe Române în deceniile de dictatură totalitară comunistă şi atee.

Aşadar, prin armonie duhovnicească, arhitectonică şi artistică, Mânăstirea „Sf. Maria“ din Techirghiol poate fi numită „perla litoralului“ şi la propriu, şi la figurat. Principiul patristic „ora et labor“, experimentat în Ortodoxie din primele secole de viaţă monahală şi trudă, aici, constituie „pâinea cea spre fiinţă“ a sufletului şi a trupului. Aici se tălmăceşte clipă de clipă că Ortodoxia nu este teorie sau însingurare, nici fugă de lume şi cu atât mai mult dispreţuire a vieţii, ci întrupare permanentă a iubirii şi a dăruirii de sine până la jertfă, spre a-L sluji, astfel, pe Dumnezeu, aducând lumea şi oamenii în comunitatea treimică.

Din visteria bucuriei personale şi a preţuirii de iniţiatorii şi făptuitorii acestei monografii, Aurelia Lăpuşan şi Ştefan Lăpuşan, prima carte despre această localitate, am răspuns astfel dorinţei domnului dr. Vlad Moraru, cunoscut prin zelul şi entuziasmul său molipsitor pentru mai binele Sanatoriului, adăugând, prin multiplele sale acţiuni, valoare Techirghiolului. Pe lângă numeroasele merite pe care le are, ca orice carte, cea pe care o aveţi în mână este prima lucrare consacrată acestei aşezări, vestită prin lacul vindecător şi prin fruntaşii ei şi nu mai puţin prin spiritualitatea şi bogăţia tradiţiilor păstrate aici, ca în fiecare localitate românească. Când călătorul întâmpină aici un aşezământ monahal de importanţă religioasă a Mânăstirii „Sf. Maria“, având alături şi Sanatoriul cu slujitorii săi plini de bunăvoinţă, completate cu impunătoarea biserică parohială, această imagine se imprimă adânc în inima şi amintirea tuturor. Şi, iată, iubite cititor, eu sunt unul dintre aceştia. Popasul sărbătoresc închinat Techirghiolului găseşte localitatea în atmosfera înnoitoare, dătătoare de nădejde a păstrării respectului reciproc între etnii, prin credinţă, cultură, datini şi, mai ales, prin cinstea şi demnitatea cetăţenească, cerute de principiile libertăţii şi democraţiei, de conştiinciozitate, dreptate şi de morală în viaţa socială.

Împărtăşind preţuirea şi dragostea mea tuturor cititorilor acestei monografii, îi încredinţez că timpul consacrat unei lecturi ziditoare de suflet reprezintă pentru fiecare dintre noi un mare câştig întru luminarea minţii şi întru păstrarea şi preţuirea vieţii.

Text reprodus din lucrarea
Aurelia Lăpuşan, Ştefan Lăpuşan, Techirghiol pentru Europa, Editura Alma, Galaţi, 1999.

Anunțuri

 
%d blogeri au apreciat asta: