“AL CINCILEA PATRIARH”

VOLUMUL “AL CINCILEA PATRIARH” A FOST ALCATUIT IN DOAR CATEVA ZILE LA INITIATIVA ARP.

Inca din ziua plecarii la Domnul a Patriarhului Teoctist , ARP a initiat un volum de evocari , incheiat intr-un timp uimitor de scurt ;cartea a plecat la tipar in 10 August 2007 si a aparut in 25 August 2007, distribuindu-se gratuit . Din sumarul volumului, mentionam evocari, articole si puncte de vedere semnate de cunoscuti scriitori si carturari din tara si strainatate .Se adauga mai multe documentare inedite sau putin cunoscute , precum ANI SI FAPTE – Patriarhul Teoctist despre viata si lucrarea sa si Patriarhul Teoctist – Scrieri mai putin cunoscute .Volumul a fost initiat si coordonat de Artur Silvestri.>>>>

Se poate descarca gratuit de la BIBLIOTECA ON-LINE >aici>>

ANI ŞI FAPTE – Patriarhul Teoctist despre viaţa şi lucrarea sa

Anii, viata si slujirea crestina

Sunt recunoscator, in primul rand, Bunului Dumnezeu, care mi-a daruit viata aceasta. De copil am invatat, de la vatra si intelepciunea parintilor mei – sfinti pururea pentru mine -, o data cu insemnatatea chemarii clopotului la slujbele Bisericii, pastrarea randuielilor ei si ca trebuie sa multumesc lui Dumnezeu si pentru darul vietii.

Era greu pentru ei, caci eram zece copii, cu ei 12, in anii 1915, cand am venit eu pe lume, in plina pregatire pentru razboi. Dar nu am auzit de la ei decat cuvinte de incurajare, de nadejde in Dumnezeu. Nu asteptau ajutoare din nici o parte, nu asteptau sa primeasca ceva fara munca, daruri sau drepturi. Tatal meu si mama mea purtau ei insisi de grija gospodariei si nu le lipsea nimic. Si nu posedau altceva decat acea gospodarioara foarte modesta pe care o mai vad astazi, cand merg spre sat, de la Iasi spre Stefanesti, pe malul Prutului sau spre Husi, unde mai sunt inca sate cu gospodarii, cu case acoperite cu stuf, ca aceea pe care ochii mei au vazut-o o data cu lumina zilei.

Ce valori nepretuite, morale, se cultivau intr-o asemenea familie! Nu se auzeau minciuni, vorbe desarte despre vecini sau despre altii. Ci, dimpotriva, numai lucruri frumoase. Pot sa spun cata insemnatate avea respectul pentru semeni. Cel putin doi din familie trebuia sa fie in fiecare sarbatoare si duminica la biserica. Acestia doi mergeau la biserica pregatiti si aduceau acasa anafura, daruri ale Duhului Sfant din sfintenia Bisericii, aduceau binecuvantare, aduceau cuvant ziditor de bucurie. Aceasta este comuniunea, una dintre frumusetile Ortodoxiei, ale romanilor, ale familiei romanesti.

„Manastirea satului meu”

As vrea sa cinstesc memoria invatatorului meu de la scoala primara, Gheorghe Romanescu, un om deosebit, cu suflet ales si cunostinte enciclopedice, un adevarat profesor universitar, caruia ii pastrez o frumoasa amintire. De la el am invatat nu numai religia, caci mergea cu noi la biserica, dar si istoria, cu domniile voievozilor, maretia lor si, de asemenea, literatura, pe Eminescu si pe alti mari scriitori ai nostri. Un adevarat apostol a fost acest barbat, fiu de preot, care m-a ajutat chiar si atunci cand, dupa absolvirea scolii, am plecat la manastire fara stirea si invoirea familiei, a parintilor, lamurindu-i sa ma lase sa-mi urmez drumul chemarii mele. Asadar, eu am iesit, pot zice, dintr-o manastire, care era satul meu natal, adapostit intre colinele blande ale Botosanilor, cu datini frumoase si oameni credinciosi, cu prunci sanatosi si tineri plini de virtuti, unde nu se auzise de pacatele si ratacirile pe care ni le prezinta astazi presa si televiziunea, incat ti se intuneca sufletul si te incrancenezi de cate se petrec zilnic in lume. Am iesit din manastirea satului meu si am intrat in alta manastire, la Vorona, ce se afla la vreo 30-40 km de casa, dar care atunci mi se parea foarte departe, dincolo de orizont. De acolo, la inaltarea Sfintei Cruci din anul 1929, am mers la Schitul Vovidenia. O zi deosebita traiam la Vovidenia in Vinerea Luminata cand, potrivit randuielii manastiresti, se facea procesiune cu icoana facatoare de minuni de tot soborul, in frunte cu Prea Sfintitul Staret Nicodim Munteanu, inconjurat de arhimandriti si diaconi, urmat de un impresionant cortegiu de monahi si elevi, cu cantarile Izvorului Tamaduirii si Hristos a inviat. In sunetele clopotelor, urcam aleea de brazi de curand plantati, spre biserica Vovideniei si ne opream in poiana cu izvorul ei minunat, unde se savarsea sfintirea apei si se sfinteau prin stropire toti cei de fata si toata firea inconjuratoare. An de an acest luminat ceremonial pascal se desfasura potrivit unei stravechi traditii, din nefericire parasita. Cand eram elev la Seminarul Teologic Monahal de la manastirea Cernica, intre anii 1932-1940, impreuna cu Parintele Arhimandrit Grigore Babus, acum preot slujitor la Catedrala Patriarhiei noastre, trebuia>>> continuarea aici >>>

Vasile Tărâţeanu: „Întru pomenirea lui din neam în neam”

Cu întreaga sa făptură plină de înaltă demnitate arhierească şi jertfelnicie monahală,
Cu mersu-i apostolic printre mii şi mii de credincioşi ce aşteptau cuvântul lui, smerit şi cuvios, de înţeleaptă povăţuire,
Cu faţa-i iradiind lumină precum feţele sfinţilor din străvechile noastre altare,
Cu vocea-i blândă şi molcomă, învăluită în smirna dragostei de aproapele, după cum ne învaţă Sfânta Scriptură,

Cu sufletu-i generos, larg deschis către durerile şi necazurile milioanelor de români împrăştiaţi de soartă prin întreaga lume,
Cu zâmbetu-i încărcat de bunăvoinţa ce-i înflorea în colţul gurii uneori când ne aflam în preajma sa, Păstorul sufletelor noastre rătăcite pe drumurile întortocheate ale vieţii, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, Întâistătătorul Bisericii noastre Ortodoxe Româneşti, a fost şi va rămâne în inimile noastre, a tuturor celor care l-am cunoscut şi l-am iubit, ca un adevărat părinte, graţie înaltelor calităţi duhovniceşti şi Harului cu care a fost investit de la naştere de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos pe care l-a slujit cu vrednicie apostolică multe decenii la rând. >>>>>>> Vasile Tărâţeanu(Cernauti)

Alexandru Stanciulescu-Bârda: „Parcă le biruia pe toate, inclusiv timpul”

Luni, 30 Iulie 2008 , s-a stins din viaţă, la venerabila vârstă de 92 de ani, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Părinte Teoctist. Nu cred că a fost ziar, post de televiziune sau de radio din ţară, care să nu fi transmis sau să fi comentat ştirea. Făcea parte din societatea noastră, din istoria noastră, din viaţa noastră de creştini. Era un punct de reper, de stabilitate, de unitate şi de încredere. Preşedinţii de ţară s-au schimbat, la fel prim-miniştrii, guvernele şi partidele, patriarhul rămăsese unul şi acelaşi. Era al nostru, era cu domiciliul stabil, nu era flotant, ca alţi factori ai puterii. Unii îl lăudau, alţii îl contestau, dar el rămânea şi parcă le biruia pe toate, inclusiv timpul. Greu va fi înlocuit; greu se va găsi cineva, care să se ridice la acelaşi nivel de popularitate şi de încredere la care se situa patriarhul Teoctist. L-am cunoscut de pe vremea când eram elev la seminar. A aprobat publicarea primelor mele poezii şi articole în revista ,,Mitropolia Olteniei”. Era un fapt fără>>>>>>> Alexandru Stanciulescu-Bârda

Ioan Miclau: „Oamenii mari şi de seamă sunt asemenea unui acoperiş de casă pentru popor”

Dumnezeu sa odihneasca in pace si iubire sufletul Prea Fericitului Patriarh ARAPASU TEOCTIST, IntaiStatatorul Bisericii Ortodoxe Romane, si sa Judece Dumnezeu pe toti cei neimplinitori ai profesiei lor de doctori, pentru care au depus juramant de respectare. Oamenii mari si de seama sunt asemenea unui acoperis de casa pentru popor, indepartand furtunile si relele ce se abat prin lume. Fericite sunt popoarele care au stiut sa-icreasca, sa-i aiba si sa-i ingrijeasca. Cu atat mai mult pentru un Patriarh, cap al Bisericii Crestine Ortodoxe Romane, aparatorul sufletelor de navala valurilor pacatelor de tot felul. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Prea Fericitul ARAPASU TEOCTIST, a fost un adevarat protector al crestinitatii ortodoxe romane din intreaga lume, inclusiv a Romanilor traitori in Australia. DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA LA SANUL SAU ! >>>>>>> Ioan Miclau

Lucia Olaru Nenati: „Coliva de acasă”

În biserica „Sfântul Vasile cel Mare”, nou construită -şi încă nu de tot terminată – din curtea Spitalului Judeţean ” Mavromati” din Botoşani lumea a învăţat să vie tot mai cu drag să-l asculte pe părintele Petru Chirvase, cel ce prin osârdia sa a făcut cu încetul tot ce trebuia făcut pentru ca această biserică să capete întrupare. E un preot tânar, luminos şi frumos în sens oarecum eminescian (poate de aceea a şi slujit o vreme la Ipoteşti!), un pic cam palid de la încercarea indelungată a unei boli grele ce l-a muşcat dar apoi l-a iertat, poate şi datorită marii sale osârdii bisericeşti. În aceasta duminică enoriaşii veniţi la slujba obişnuită rămân mai mult în biserică fiindcă e un moment deosebit: se ţine o slujbă de pomenire în memoria Prea Fericitului Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, abia trecut la cele veşnice şi întru grija şi căldura ţărânii strămoşeşti. Preotul face cele de cuviinţă şi lumea ascultă cu evlavie discretă, fără nimic din pompa mediatică a marilor slujbe din Capitală. Aici nu filmează nimeni, nu vine nimeni să facă reportaje şi dări de seamă asupra cantităţii de pietate şi durere pe care o manifestă participanţii. Oamenii ar fi putut>>>>>>> Lucia Olaru Nenati

Alexandru Nemoianu: „Noi trebuie să recunoaştem vrăjmaşul”

Bucurestiul „nostru” este sub un atac nimicitor. Iata ce spunea si despre ce spunea avertizand Prea Fericitul Teoctist, cand pomenea de „vrajmasul”! Dar inca mai poate fi o posibilitate. Poate acest atac sfruntat va atrage dupa sine un raspuns nimicitor din partea Puterii sub a carei pavaza stau Bucurestii. Iar daca nu , inseamna ca rostul „nostru” este si mai imperativ. Nu este clipa sa cedam, acuma este „scaldatoarea Vitezda”! Ceea ce a facut Prea Fericitul este in taramul miracolului. Nu stiam , dar nici nu sunt surprins, ca a numit pe fata pe cei care ii stau impotriva: „Vrajmasul”. Oricum timpul nu lucreaza pentru „ei”. Cred in chipul cel mai limpede ca „noi” trebuie sa recunoastem vrajmasul, sa ii stim caile dar la nici un caz sa nu devenim obsedati cu descrierea lui. Asta i-ar face placere caci direct si indirect ne-am arata frica si fascinatie. Ii stim numele si caile dar ,dincolo de asta , grija noastra este cum sa il eliminam si trece in non-existenta unde apartine. Exact asa cum se spune, la noi a fost mereu>>>>>>> Alexandru Nemoianu(SUA)

Ion Măldărescu: „Quae sunt Caesaris, Caesari!”

Ultima zi a lunii lui cuptor. S-a stins o candelă? Poate că nu. Ea va arde mocnit, în inimile românilor şi va pâlpâi încă multă vreme de aici înainte. Vaiet de clopot tras în dungă vesteşte românilor trecerea intr-o lume mai dreaptă a celui care a fost, vreme de peste două decenii, Intâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române. 3 august 2007 – Zi de doliu naţional. La Episcopia Râmnicului, ca în fiecare an, vâlcenii comemorau personalitatea unui alt „patriarh” – „Patriarhul de Drăgăşani” cum îi spuneau vâlcenii eruditului preot-istoric şi patriot, Dumitru Bălaşa. Coincidenţă? Se spune că nimic nu-i întâmplător pe această lume şi Cineva, acolo Sus, le potriveşte pe toate. Cu ani în urma, pe atunci sufletul conaţionalilor noştri nu apucase să se altereze în măsura în care se află astăzi, regretatul profesor Şerban C. Andronescu, într-unul din eseurile sale, făcea o comparaţie între spiritul americanului şi cel al românului: „În ţara în care trăiesc astăzi, SUA, circulă un adagiu: „niciodată nu-ţi lovi adversarul… decât când>>>>>>> Ion Măldărescu

Gheorghe Şeitan: „Despre buna rânduială”

Era, la cei peste nouazeci de ani, mai tanar decat multi, avea o tinerete in spirit si dreapta statura. Parul alb, ochii umezi, fata blanda, vorba duioasa, venind mereu din inima, sa aline, sa lumineze, un batran sihastru care de fapt nu imbatraneste niciodata,coborator din muntii Daciei,ce acceptase povara scaunului patriarhal.Un Daniil sihastru contemporan caruia voievozii tarii ar fi trebuit sa-i bata la usa, cerandu-i sfat de taina.Insa conducatorii nostri au fost fie mult prea suficienti lor insisi, fie liber cugetatori, adica saraci cu duhul. Buna randuiala ca voievodul sa vina la schimnic ca la un povatuitor, lege a vremurilor, pe timpul lui Stefan cel Mare si Sfant si a lui Burebista, pare ca s-a uitat.Neamul nostru nu se va mantui pana nu vom avea conducatori care sa doreasca Imparatia lui Dumnezeu, pentru el si pentru supusii sai. Acei conducatori care sa prefere un drum catre biserica si catre locul de rugaciune, in dauna unei petreceri la Golden-Blitz ori a unei conferinte ateiste, pe tema subjugarii naturii-mama. Inainte de a-si dori sa se>>>>>>> Gheorghe Şeitan

Gheorghe Naghi: „Patriarhul Teoctist văzut din America”

Moartea Patriarhului a lăsat în durere pentru o seamă de credincioşi iar pe alţii i-a lăsat indiferenţi, ca să nu ne mirăm prea mult, că pe unii i-a bucurat. Este aproape firesc (şi nefiresc pentru creştini) asemenea sentimente contrare. Dar daca te gândeşti la societatea (nefiresc) de”pestriţă” în care suntem nevoiţi ca să trăim, nu ne mai poate mira nimic. Ceea ce creează mirare totuşi este faptul că se uită repede un des citat din Sf. Scriptură care ne aminteşte tuturor că suntem trecători pe acest tărâm şi ne vom prezenta, şi noi într-o zi, în faţa Dreptului Judecător pentru a ne „încasa” plata pe care o merităm, bună sau rea, după cum ne-am pregătit-o de acum. Iar cel ce este nevinovat în faţa lui Dumnezeu, „poate arunca primul piatra” ne spune Sf. Scriptură. Şi cum nevinovat a fost găsit atunci de demult şi acuma întotdeuna singur Domnul nostru Iisus Hristos, oare cu ce drept ne substituim Celui Drept să aruncăm cu pietre atunci când nu este cazul şi cu atât mai mult în cineva care nu mai este ca să poate răspunde? Este uşor sa Vă imaginaţi cele ce vreau să mărturisesc. Cu acest>>>>>>> Gheorghe Naghi(SUA)

Viorel Roman: „România este la răscruce”

Le multumesc celor care ma tin la curent cu evenimentele majore. Ca acuma: moartea Prea Fericitului Patriarh Teoctist. L-am intalnit la inceputul anilor 90 de doua ori si de fiecare data era bine dispus, plin de umor si intelegere pentru cei din jur. Preafericitul ne-a primit 1992 pe noi, „fii risipitori” de pe alte meleguri, a taiat vitelul cel gras si a fost foarte generos cu noi, un mic grup de privilegiati. Cu mine in special, pentru ca s-a interesat, ce si cum e cu mine. Am o poza in care Preafericitul se uita rabdator la mine, iar eu sunt evident inca nesigur de revenirea la normaltate. Dar cum se vede, fugit irreparabile tempus … Dupa cum scrie si Artur Silvestri („Romania a ramas fara Pastor”), Romania este la rascruce … Sa ne rugam pentru cel ce ne-a parasit si pentru noul Patriarh. >>>>>>> Viorel Roman(Germania)

Radu Căjvăneanu: „Fericirile Patriarhului Teoctist”

Bunul Dumnezeu a rânduit să fiu martor direct sau indirect lacâteva momente de graţie din viaţa Patriarhului Teoctist. Momente în care mi s-a părut că şi-a atins deplinătatea numelui său ierarhic – acela de Prea Fericit. Primul moment l-am urmărit în direct pe micul ecran, într-o transmisie de la Roma.A fost momentul rostirii Crezului în limba română, după tipiconul originar, împreună cu Papa Ioan Paul al doilea. Atunci slavonul Papă s-a făcut a se poticni la pasajul delicat al purcederii Duhului Sfânt iar orientalul nostru Patriarh l-a călăuzit, ca pe un copil, în văzul întregii lumi, pe Calea cea Dreaptă. A fost ca şi cum, pentru câteva clipe, Infailibilul Papă şi-ar fi depus la picioarele Ortodoxiei Române „toate cele trei coroane puse una peste alta”. A fost ca şi cum, atunci, Papa s-ar fi uşurat de o povară prea grea! La terminarea slujbei l-am văzut pe Patriarhul Teoctist>>>>>>> Radu Căjvăneanu

Tudor Păcurariu: „Sub cârmuirea sa, Cuvântul Domnului se află unde-i este locul: peste tot locul!”

Făţărnicia clipei e taina cumplită a acestor vremi. Despre aceeaşi clipă a vieţuirii noastre co-există două versiuni: cea trâmbiţată pe toate lungimile de undă şi cea tainică, adevărată, adesea ştiută doar de Dumnezeu – cea care cu-adevărat rămâne. Aceasta e crucea noastră de zi cu zi, într-o lume dezDumnezeită. Cruce pe care fratele Teoctist a dus-o până în clipa din urmă. A purtat-o cu pasul sigur al celui care ştie pe Cine-l urmează. A dus-o cu abnegaţia celui ce nu are îndoieli. A dus-o având în faţă lumina nefăcută, Lumina Mântuirii. Petrecerea sa din această vale a plângerii ne oferă prilej de rememorare. Sub cârmuirea sa, Cuvântul Domnului a reintrat in Şcoală. Şi în Armată. Se află alături de cei suferinzi, în spitale – dar şi în puşcării. Se află unde-i este locul: peste tot locul! Şi nu e puţin lucru… Precum Apostolul, în răstimpul trecerii sale pe acest pământ, fratele Teoctist s-a vădit a fi>>>>>>> Tudor Păcurariu

Doina Drăguţ: „Mă fascina chipul Lui luminos, de care vorbeşte toată lumea”

L-am văzut pe Prea Fericitul Teoctist de multe ori la televizor şi i-am ascultat „Cuvintele de învăţătură”. Mă fascina chipul Lui luminos, de care vorbeşte toată lumea, şi sinceritatea cu care se adresa. M-am aflat de două ori în preajma Sa şi îmi permit să evoc aceste „întâmplări” (una fericită şi alta tristă). …Era pe 26 octombrie 1995, când Prea Fericitului Teoctist i s-a conferit titlul de doctor honoris causa al Universităţii din Bucureşti. În faţa Senatului Universităţii, PF Teoctist a susţinut prelegerea cu titlul „Biserica şi Cultura”, punând în lumină legătura indisolubilă, în istoria neamului, dintre credinţă şi cultură. Ce cuvântare era mai potrivită, în momentele acelea, când se afla în faţa unor intelectuali? N-a ezitat să vorbească despre „confruntarea dintre biserică şi ştiinţă, dintre credinţă şi rezultatele cercetării ştiinţifice care au existat”. „Situaţia aceasta decurge din cei 45 de ani de comunism. O bună parte din intelectuali s-a îndepărtat de valori, mai ales că ne-am aflat sub un ateism militant. Este, deci, de mare însemnătate să>>>>>>> Doina Drăguţ

Nicolae Nicoară-Horia: „Patrie- Patriarh!”

DOAMNE, ce-i puntea aceasta de AER, dintre Numele Patriei şi Numele Lui?!
Numele PATRIARHULUI! Iertată să-mi fie întrebarea, dar odată aştept un răspuns !

Timp de zece ani a fost şi Episcopul nostru, al Aradului, Ienopolei, Hălmagiului şi Hunedoarei. A păstorit aici şi a păstorit bine! Amintirile Prea Fericirii Sale sunt încă vii, pretutindenea!
S-a dus acum să se odihnească puţin, acolo, unde se „ne-odihnesc” îngerii… Şi nu a plecat de pe vatra acestui Dor netradu , decât la chemarea Celui ce l-a trimis aici, printre noi, pe pământ, în pântecele Maicii Sale, în urmă cu 92 de ani… La 07 aprilie, 2003, la nouă ani după primirea delegatiei comunei Şagu, din judeţul Arad, la Patriarhie, delegaţie care purta rugămintea tuturor locuitorilor ei de a participa la>>>>>>> Nicolae Nicoară-Horia

Elisabeta Iosif: „România,Grădina Maicii Domnului, va fi apărată mereu”

Am purtat in mine o vie simpatie pentru un Patriarh cu fata senina,blanda,prietenoasa.El ne-a tinut uniti peste doua decenii in misteriosul ritm datator de viata al tarii.O legatura,care accepta lacrimile tristetei, luminand adevaruri ascunse dar si bucurii nestinse. De aceea, ideea de a alcatui aceasta carte, despre o asemenea personalitate este benefica pentru noi toti. Tot ce se afla intre copertile ei se aseamana unor versuri din care picura lumina. Lumina cea adevarata. Asa am avut un Patriarh: adevarat, impovarat de ganduri sfinte si ..cat de singur !… Multe lucruri isi propusese.Reusise sa desavarseasca, in parte, proiectul ce impanzea tara cu biserici noi Isi dorea sa se refaca stabilimentele balneare necesare slujitorilor bisericii. N-am avut privilegiul sa-l cunosc personal. Dar ceea ce a intreprins a primit intotdeauna acceptul credinciosilor adevarati. Asa va fi si acest omagiu, acest volum care ii recunoaste meritele. Tot ceea ce>>>>>>> Elisabeta Iosif

România a rămas fără păstor

Astazi, pe o caldura de foc ce continua sa biciuiasca tara ca si cum ar dori sa ne trezeasca la o realitate uitata dar esentiala, s-a dus la Domnul intr-o fractiune de secunda Prea Fericitul Patriarh Teoctist. Nimic nu ne ingaduia sa ne inchipuim ca aceasta clipa va sosi acum si nimic nu parea sa ne anunte deznodamantul ce s-a produs ca o stire rea, de fulger cazut dramatic asupra omenetului de la noi, necajit si prea de tot incercat . Parea ca, in fibra lui tare, de taran moldovean cu vechimea si tariile razesiei, niciodata nu se va cuibari moartea care, insa, vine intotdeauna ca un fur in noapte, pasind fara sa se auda si fara a se presimti.

Statea drept, senin si intelept ca un brad pe care nici un taietor nevrednic nu s-ar fi sumetit sa se incerce a-l atinge macar. Acum s-a stins ca o lumanare: o moarte de om batran. L-au rapus Raul acestor zile, nevrednicii invoiti in facerea de rele, iscoadele si multimea de alcatuiri neispravite ce ne strica viata, istoria si tara. In doar cateva minute, oameni pe care abia ii intalnesc din cand in cand ori apropiati si-au impartasit unii altora vestea cea rea si neasteptata. Era doar un semn de neliniste si de amaraciune? Era mai degraba un semn de deznadejde caci de astazi Romania a ramas fara Pastor. A fost omul marilor incercari si chezasul trecerii noastre printr-un pustiu despre care abia cand ii vom intrevedea cu adevarat incheierea vom intelege cat a fost de plin de pericole si noi cat am fost de primejduiti. Caci, pentru a scapa turma si a putea indruma poporul sau, Patriarhul biblic s-a oferit drept prada nemernicilor ce sunt facuti pentru a stricare, neintelegere si cuvant nepotrivit, luand asupra sa pedepse nemeritate si dispretuiri incredibile venite de la oameni marunti.

Insa, in felul lui, a biruit. Caci “viata si faptele” ce i se vor scrie odata fara impulsivitatea sangvinara a condeielor tocmite de azi vor cuprinde semnificatii ce inca ne scapa desi pentru cine stie sa priveasca sunt vazute inca de acum. Dorise sa ajunga a pune piatra de temelie la Catedrala Mantuirii Neamului si nu a mai ajuns, ratandu-ne astfel ca, poate, pentru romani vremea simbolului colectiv inca nu a venit. Dar a putut sa cladeasca o Manastire a Sfintilor Romani ridicata in chiar orasul raului, in capistea spoielii si in locul stapanit de Satana unde numai rugaciunile celor cinci sfinti enigmatici ce se roaga necontenit pentru ca Bucurestii sa nu se surpe il mai tin in fiinta. Aceasta este>>>>>>> Artur Silvestri

Calinic Argatu: „Patriarhul Teoctist a plecat la Domnul”

Dacă ai sta să numeri în ce calităţi şi virtuţi a înotat acest uluitor ierarh ortodox român pe o perioadă storică dintre două milenii, ai putea începe cu Credinţa curată în Dumnezeu! Nici o abatere şi nici o delăsare de la împlinirea datoriei! Mi-a spus, la ceas de taină, de mai multe ori: Voi plecaţi mereu şi mă lasaţi singur! Sunt atâtea robleme care cer rezolvare urgentă! Cum n-aş pleca şi eu ca voi, dar stau legat aici pe Dealul Patriarhiei unde bat vânturile din toate părţile! Ce ştiti voi! Apoi se rezema pe speteaza scaunului şi rivirea şi-o ducea în zare, iar pleoapele îi striveau lacrimi de diamant. De fiecare dată am rămas dezarmat şi fără cuvânt de apărare! Eram în faţa unui magnific Patriarh! Aşa precum îi era şi Singuratatea! Am fost martor în anumite momente când modestia şi smerenia se revărsau în torente peste amărăciunile şi îndârjirile de tot felul. Să-l vezi având aura iertării şi îngăduinţei paterne! uimit pe cei care credeau că Patriarhul nu va putea ierta niciodată pe cei care l-au poticnit în slova veacului democratic, răbdând ca stânca nevorbitoare şi cu înţelesurile ce aveau să vină! Ca nimeni altul, a intuit şi întrupat puntea de legătură între două milenii, punte peste gâlcevi şi tălmăciri. La sfârşit de două mii de ani şi începutul altei mii, cei doi ierarhi apostolici ai lumii: Teoctist şi Ioan Paul al II-lea, legau în spiritul păcii şi bucuriei, Răsăritul de Apus!Numai aceasta dacă ar fi săvârşit, era de ajuns pentru ca numele său să nu i se mai şteargă din memoria Bisericii Universale!

CALINIC ARGATU, Episcopul Argesului si Muscelului

Adrian Botez: „A murit cel ce a păstrat Cămaşa Lui Hristos tot Dintr-o Bucată…”

A murit Patriarhul Românilor… Oricâte păcate, greşeli, slăbiciuni va fi

făcut/avut Preafericirea Sa (monah al Voii şi Lucrării Lui Dumnezeu, Păstor Vizionar, dar şi om a fost, Dumnezeu să-l ierte!) – da, eu cred că

Dumnezeu i le va ierta pe toate… – pentru că a condus Biserica Ortodoxă a Românilor şi a cârmit-o printre stânci cumplit de periculoase… – în vremi mai grele şi mai neguroase de fum, pentru creştinism, decât cele ale oricărei turceşti ori tătărăşti năvăliri! Nu cred că este român treaz, azi, care, tocmai pentru că e treaz, să nu simtă că s-a cutremurat pământul, sub picioarele lui…Stau să se surpe temeliile Bisericii Lui Hristos, dacă nu ne adunăm puterile Duhului, cu toţii, şi dacă nu stăm, cu toţii, roată, cap lângă cap şi umăr lângă umăr, precum stau vitele, iarna, în câmp, când atacă haiticul de lupi… Unde vede turmă, pribegită şi împrăştiată, fără de Păstor – acolo Fiara Satanică se repede, cu mare urlet şi poftă de însângerare şi întunecare a Luminii Sfinte a Vieţii Duhului…În teribile haite, acum, vor năvăli demonii, asupra acestei biete ţări şi asupra acestui necăjit Neam, încercând să sfâşie, ceea ce Preafericitul reuşise a păstra întreg, întru Duhul Lui Hristos! …Şi, ceea ce-i mai trist, vifore mari se vor stârni şi îngheţate, dinspre zări neromâneşti şi neortodoxe: se vor bate aprig, pentru a obţine Sfântul Scaun al Păstoririi Românilor, al Ortodoxiei Românilor – tocmai cei care duşmănesc de moarte Ortodoxia Românilor – şi mai poartă, în încrâncenatul lor Duh, şi ura altora, contra acestei Grădini a Maicii Domnului!!!…Dumnezeu să ne apere şi să ne ajute – iar tu, Prefericite Duh al Păstorului Teoctist (Păstor al Acestor Plaiuri Sfinte, nu trimis de zările zavistiei!) , roagă-te, de-acolo de unde eşti, din Ceruri, pentru Izbăvirea prin UNIRE, a noastră! …Vor veni vremuri încă şi mai grele, de-acum (e aproape de neconceput, dar ăsta-i adevărul!) – şi foarte grele încercări şi ispitiri încă mult mai mari decât cele pe care le-am întâmpinat, până azi, toţi românii – şi, în primul rând, vremuri de mare cutremurare şi cumplită încercare pentru creştinii ortodocşi…Diplomaţia Smerită şi Luminata Înţelepciune a Preafericitului au reusit, chiar daca nu să facă prea multe – măcar au reuşit SĂ NU DESFACĂ …Biserica Românilor a rămas, ca şi Cămaşa lui Hristos, tot dintr-o bucată… Aceasta a şi fost, de fapt, Misiunea Sfântă, pe Sfântul Pământ al Românilor – Crucea pe care a avut-o de dus în Spate Păstorul-Părinte Teoctist… Cămaşa Ortodoxiei Româneşti nu s-a>>>>>>> Adrian Botez

Cuvinte de tristeţe

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l aseze in ceata dreptilor, acolo unde ii este locul pe Prea Fericitul Patriarh Teoctist .
Ne vom ruga bunului Dumnezeu sa-l aseze alaturi si de cei ce se roaga din ceruri pentru binele natiei romane.
DUMITRU PUIU POPESCU , director ziarul OBSERVATOR , Canada

Multă durere ne-a fost dat să primim astăzi, în această sufocantă zi de sfârşit de iulie!Cuvintele Dv. scrise din jarul inimii mi-au trezit dorul de a reciti Binecuvântările scrise şi semnate de Prea Fericitul Teoctist care onorează două dintre cele mai importante monografii ale noastre:Techirghiol pentru Europa şi Drumul Pâinii în istoria Dobrogei. Vi le trimit ca pe un dar în aceste clipe de mare răstriste pentru noi toţi.
AURELIA LAPUSAN

Sa Va multumeasca CEL de SUS pentru frumoasele ganduri si simtaminte. Prin vremuri extrem de tulburi si framantate a trebuit sa conduca corabia mantuirii noastre. Dumnezeu sa-l odihneasca si un om vrednic sa ne daruiasca!
Pr. GH. NAGHI, SUA

Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca !
MARIANA EFTIMIE KABBOUT

Intristat de vestea pe care am aflat-o cu durere, cu totii, nadajduiesc ca, in intelepciunea sa, Sinodul va reusi sa mearga pe o cale prin care va reusi sa ne apare de venetici ce pandeau un asemenea moment pentru a declansa schisme in interiorul ortodoxismului romanesc.
Acum, mai mult ca oricand, avem nevoie de intelepciune.
CEZAR ADONIS MIHALACHE

Ce poti sa spui in aceste momente? Ca inima ti-e plina de tristete? Ca ti-e greu sa iti gasesti cuvintele? Inca nu pot sa cred ca am ramas fara cel care ne indruma pasii in credinta. Pentru mine era o prezenta vesnica, si traiam cu senzatia ca asa va fi mereu. Sa ne rugam pentru sufletul lui asa cum si si El s-a rugat pentru ale noastre.
Vesnica aducere aminte
LOREDANA A. STIRBU

Apocalipsa cap.21, vers. 1-7
Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.
2 Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea Sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.
3 Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
4 El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
5 Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte Sunt vrednice de crezut şi adevărate.”
Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.
7 Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.
Dumnezeu sa odihneasca sufletul Preafericitului Patriarh Teoctist!
CORINA CIURAS

Elena Solunca: „Îl vom însoţi, după datină cu rugăciunile noastre şi atunci nu ne vom mai simţi nici mai săraci şi nici mai goi de noi înşine”

Pentru o clipa ne-am simtit mai saraci, mai goi de noi insine, putin nedumeriti, intristati…Trebuia sa ne amintim de David care spunea ca viata omului e de 70 de ani, de vrea Domnul, 80, ce este peste 80, osteneala si chin. Pastorului nostru i-a fost ingaduit sa fie cu noi peste 90 de ani si pentru asta trebuie sa-I multumim lui Dumnezeu, care acum la chemat la El. Il vom insoti, dupa datina cu rugaciunile noastre si atunci nu ne vom mai simti nici mai saraci si nici mai goi de noi insine. Apoi se va ruga pentru noi, cum a facut-o si cand era cu noi si, impreunandu-ne ruga vom zidi Biserica Manturii Neamului. Poate una dintre „lectiile” pe care le-am deprins de la Prea Fericirea Sa a fost, dimpreuna cu smerenia, rabdarea cu totul exemplara. Nu spunea un scriitor ca romanii sunt intr-o stare „lovita”? Cand se va scrie o istorie adevarata a acelor ani, si se va scrie, atunci se vor afla mai multe si fi-va ceasul ca cei care s-au pripit sa-l judece dupa cine stie ce informatii sa-si ceara iertare.

Dar, oricum, moartea pe noi nu ne poate desparte, spunea taranul roman ca cei care pleaca, se duc „dincolo” (cat de frumos talcuieste Mircea Vulcanescu aceste cuvinte!), undeva in vecinatatea noastra si rugaciunea ne readuce impreuna. Si e nevoie de multa rugaciune si de mult post ca sa ne putem elibera de „raul” acestor vremi. Da, da, rugaciune si post in taina, pentru ca stim, altfel, ca ceea omul descopera, Dumnezeu acopera si ceea ce omul descopera, Dumnezeu acopera. Si ce poate fi mai minunat decat rugaciunea in care simti si te simti in acea nesfarsita Iubire in care nu te pierzi ci te regasesti pe tine in masura in care te impartasesti cu toti cei dragi. Asa ca Parintele Patriarh fi-va mereu cu noi in rugaciune, la care ne indemna mereu (ca si Parintele Staniloae, care ne repeta: sa ne rugam) si atunci tristetea se preschimba in pace si liniste divina.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Ion Marin Almăjan: „Din pământ suntem şi în pământ vom merge…”

Trecerea la cele veşnice a Prea Fericitului Părinte nu trebuie să fie motiv de jale. Din pământ suntem şi în pământ vom merge, fiecare la vremea sorocită. Unii în puterea vârstei, alţii la adânci bătrâneţi, cum s-a

întâmplat cu Prea Fericitul Teoctist. Important este ca în timpul vieţii noastre pământene să fi ascultat

poruncile Tatălui şi ale Fiului , lăsând în urma noastră fapte de laudă întru biruinţa credinţei strămoşeşti, a iubirii de aproape, a iubirii de patrie .

Prea Fericitul Părinte a pus umărul său sfânt şi nu a lăsat să cadă biserici pe care Antichristul de la Bucureşti le-ar fi dorit prăbuşite. Tot prin osârdia Prea Fericitului ( şi nu a gugumanilor care se laudă , încercând să-şi atribuie acest merit ) a fost posibil dialogul cu Vaticanul, vizita Papei Ioan Paul II la Bucureşti, prima vizită de acest fel în lungul mileniilor de când Biserica lui Christos a fost scindată. A fost momentul binecuvântat să se adune două personalităţi cu o lucidă privire şi înţelegere asupra lumii contemporane bolnave de înstrăinare şi de necredinţă. Prea Fericitul Teoctist n-a fost o cârjă lucrătoare pe spinarea clerului ortodox , cum poate că s-ar mai i cuvenit câteodată. Prea Fericirea Sa a crezut şi a aplicat vechea zicere populară : „Dumnezeu nu bate cu bâtul…”.Acum la ceasul despărţirii de Patriarhul Sfintei mele Biserici, mă încearcă, pe lângă tristeţea pe care moartea mi-o aduce în suflet şi dorul după vocea lui blândă, cu un uşor, dulce, accent moldovenesc. Patriarhul Teoctist s-a pogorât lângă înaintaşii săi, Întâistătătorii Bisericii Ortodoxe Române, spre gloria şi trăinicia credinţei neamului românesc. Aşa sper, fie-mi speranţa, a mea şi a altor multor milioane de români ortodocşi, împlinită de vrednicia şi tăria de cuget a celui care va veni să se aşeze pe Scaunul Patriarhal .

Dan Brudaşcu: „Am deplina convingere că istoria va şti să recunoască toate meritele”

Va multumesc pentru invitatia de a spune cateva ganduri acum, la disparitia, oarecum neasteptata, a intaistatatorului Bisericii Ortodoxe Romane. Mai inainte de orice cuvine sa il rugam pe bunul Dumnezeu sa ii dea odihna vesnica si sa ii rasplateasca faptele bune, nu putine, in slujirea Bisericii lui si a poporului din sanul caruia s-a ridicat. Am avut bucuria sa il intalnesc, in mai multe randuri pe de curand plecatul la Domnul Patriarh Teoctist. Imi aduc cu placere aminte, intre altele, de intalnirile prilejuite de diverse evenimente de pe cuprinsul Mitropoliei Ardealului (mai ales la instalarea, ca arhiepiscop, a IPSS Bartolomeu Valeriu Anania), dar şi de intalnirea, la Palatul Patriarhiei ca insotitor al lui Charles Colson, pe atunci Presedinte la Prison Fellowship International. Charles Colson, in calitatea sa de consilier al Presedintelui Nixon, este arhitectul marelui scandal politic cunoscut in istorie drept cazul Watergate. Abuzurile greu de crezut ca posibile intr-o democratie ca SUA, ilegalitatile de tot felul pe care Colson le-a facut, din proprie initiativa au la solicitarea Presedintelui Nixon, au facut din el una dintre personalitatile cele mai temute ale scenei politice nord americane. u e de irare ca, odata cu demisia lui Nixon, el a fost condamnat si a ispasit in nchisoare mai bine de un an. Pe cand era in detentie, s-a convertit, evenind nu doar unul din principalii propovaduitori ai baptismului ci si nitiatorul unei organizatii azi prezenta in aproape intreaga lume. La nceputul anilor 90 ai secolului trecut, a luat fiinta, cu sediul in luj-Napoca, Misiunea Crestina pentru Inchisori, ca filiala romaneasca a Prison Fellowship International. La invitatia fondatorului si presedintelui filialelei romanesti, dl. Constantin Asavoaie, Charles Colson a fost invitat in Romania. Fiindca fusesem primul lucrator de radio si televiziune din Romania care a facut reportaje despre aceasta organizatie, am fost invitat sa il intalnesc pe Charles Colson in Bucuresti (publicasem, cu doar cateva luni inainte, in Adevarul de Cluj, un serial consacrat scandalului Watergate, in care subliniasem si contributia lui Colson). Intre punctele din agenda oaspetelui american, care mai vizitase Romania, ca trimis al presedintelui Nixon, in anii 70, a fost si intalnirea cu Prea Fericitul Teoctist. Marturisesc ca aceasta vizita m-a emotionat foarte mult. Ma asteptam, fiind putin familiarizat cu comportamentul marilor ierahi, la o intalnire strict protocolara, sobra, chiar rece. In schimb, am avut surpriza sa descopar un om de o caldura cu totul speciala. Prea Fericitul si-a tratat oaspetii ca pe niste prieteni, desi nu ii desparteau doar limba, ci si optiuni religioase diferite. Intreaga discutie a fost deschisa si sincera. Inaltul ierarh a achiesat, inca din primul moment, la ideea interventiei Bisericii pentru a ameliora atat viata detinutilor, cat si a familiilor acestora. Mai mult, nu numai ca a agreat initiativa, dar, in foarte scurta vreme, a dispus masuri ample, de adevarata reforma, in intreaga Biserica Ortodoxa Romana. Am avut, in anii urmatori, prilejul sa constat ca, din acest punct de vedere, BOR nu a fost doar intre primele biserici ortodoxe din lume, dar si printre putinele care s-au implicat cu toata resposabilitatea, conlucrand armonios, nediscretionar, inclusiv cu gruparile neoprotestante, multe atrase de ideea unui posibil prozelitism mascat. Din cate se stie, pe langa Patriahia Romana s-a constituit un nou departament care a contribuit la organizarea de biserici si capele in toate penitenciarele din Romania. Am admirat, cu acel prilej, modul extrem de deschis cu care Patriarhul Teoctist aborda>>>>>>> Dan Brudaşcu

Ştefan Dumitrescu: „Rugăciune pentru sufletul Sfinţiei Sale, Patriarhul Teoctist”

SA NE ASEZAM IN GENUNCHI IN FATA DOMNULUI SI SA NE RUGAM PENTRU SFINTIA SA, PATRIARHUL ROMANIEI, TEOCTIST ! DOMNUL SA-L BINECUVANTEZE IN VECI !

Sa ne asezam in fata Icoanei si sa ne rugam din inima pentru Pastorul care merge la Domnul ! Doamne, binecuvantat si slavit sa fii in veci, binecuvanteaza sufletul, obosit de truda pamanteasca si de micimea omeneasca si de pacatele care au asasltat acest Neam, ce a fost Pastorul acestei natii ! Doamne, primeste-l la Tine si aseaza-l in inima Ta ! Apleaca-Te asupra lui si cerceteaza-l cu Marea mila Ta si cu bunatatea Ta ingereasca. Fiebinte Va rugam, Tata Ceresc si buna Maica a Domnului, aplecati-Va cu dragoste si cu durere asupra acestui neam, imprastiat si zdrobit, si pacatos, a carui incercare nu se mai termina, fierbinte Va rugam, daruitI-i Pastor bun, si sfant, si cu dragoste de Tara si de neam ! Fie-Ti , Doamne, Tata ceresc, mila nesfarsita de neamul acesta, fiebinte Te rugam, aduna-l, intareste-l, lumineaza-l, ca incetosat este la minte, adu-l pe calea cea dreapta, si fa din el, NEAMUL TAU ALES ! AMIN ! CI TOATE ACESTEA IMPLINEASCA-SE SI FACA-SE IN VOIA, IN SLAVA SI IN DRAGOSTEA TATALUI CERESC ! HARUL DOMNULUI NOSTRU IISUS CHRISTOS SA FIE CU NOI CU TOTI ! AMIN ! SLAVA TATALUI SI FIULUI SI SfANTULUI DUH, SI ACUM SI PURUREA SI IN VECII VECILOR, AMIN ! Asculta, Doamne, ruga robului tau, Stefan, haruIt de Tine, cu harul Cuvantului ! Doamne ajuta ! Fierbinte Te rugam , primeste-l la sanul Tau, pe patriarhul romanilor, sfaintia sa, Teoctist, si aseaza-l in randul marilor slujitori ai Domnului ! Doamne ajuta ! Domnul este cu noi !

Ştefan Dumitrescu

Mariana Gurza: „Am pierdut un mare Părinte”

Cu smerenie si cu umilinta sa cerem Lui Hristos: „Pomeneste-l, Doamne, pe Preafericitul Patriarh Teoctist in Imparatia Ta”..

Sa luam aminte la cel ce a plecat dintre noi. Sa aprindem si noi o lumanare si sa-i iertam in gand pe cei care i-a amarat uneori firea sa duhovniceasca.

Sa invatam sa „pretuim gesturile si sacrificiul„ care le-a pus in slujba Neamului Romanesc.

Am pierdut un mare Parinte. Dumnezeu sa-l odihneasca cu Dreptii in gradina Sa ! Amin.

MARIANA GURZA

Calinic Argatu: „Al cincilea Patriarh”

Într-un iureş rar întâlnit şi cu o profunzime care nu poate fi tăgăduită, Părintele Patriarh Teoctist a orânduit toate în Biserica Domnului nostru Iisus Hristos! Sinodul Bisericii lui Hristos din România, întru sacră ascultare, a hotărât drumul Bisericii într-o lume cuprinsă de zbuciumări aprinse. Lucrări ce-o să dăinuie în timp, stau deja mărturie de neclintit. Oamenii Ţării au înţeles că Patriarhia Română are nevoie de spaţii potrivite pentru lucrare şi reprezentare. Oricine vine şi urcă pe Dealul Mitropoliei, vede întru desluşire orânduiala care aproape că uimeşte, acolo unde, sub rotirea vulturilor cu Crucea în plisc, acum respiră cu plămâni sănătoşi activităţi de spirit întru rodire. Dacă Justinian Patriarhul, de o dârzenie incontestabilă, a trecut corabia Bisericii din dictaturi regale prin dictaturi comuniste, pentru că nu este vorba doar de dictatura românească, Teoctist Patriarhul a avut menirea de a tranzita Biserica dintr-o latură a dictaturii comuniste în democraţia care se zidea pe jertfe, în cei şaptesprezece ani de nădejdi, disperări, furtuni de tot felul şi strigăte la Dumnezeul Îndurărilor! Fost-a omul acesta trimis de Dumnezeu la răspântia mileniilor, pentru a zidi cu tactul şi înţelepciunea ştiută de o lume! În viaţa acestei Ţări au existat şi există oameni de seamă. Sunt contemporani cu noi, azi, printre noi mereu. Să nu pălim de invidie când îi vedem şi li se rosteşte numele şi să ne pară rău, după o oarecare vreme, că nu i-am cinstit cum se cuvine întru uriaşa lor muncă şi sfântă responsabilitate. Am văzut pe Duhul Sfânt cum lucrează pe deasupra firii, ca s-a sfinţească! Am văzut pe Duhul Sfânt asupra harnicului Sinod! Am văzut cum Duhul Sfânt ne caută pe toţi fiii acestui Neam, întru sfântă lucrare mântuitoare! Hotărât:>>>>>>> Calinic Argatu

Aurel Anghel: Pentru o vreme, „Evanghelia cu faţa în jos”

30 Iulie

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea Sfintilor Apostoli: Sila, Silvan, Criscent, Epenetos SI Andronic. Trecerea la cele veşnice a PREAFERICITULUI TEOCTIST, PATRIARHUL BISRICII ORTODOXE ROMÂNE.

ESTE ŞTIREA DE ULTIMĂ ORĂ CARE NE FACE CU O MOARTE MAI ÎNŢELEPŢI CU O ZI. ÎN CURÂND SCOATEREA SFINTELOR DARURI SE ÎNMULŢEŞTE CU ÎNCĂ UN NUME. PENTRU O VREME”EVANGHELIA CU FAŢA ÎN JOS”. NOI CEI RAMASI NE VOM ADĂUGA UN NUME LA RUGĂCIUNILE NOASTRE.

CU GÂNDURI PIOASE ÎNTR-O CLIPĂ DE TĂCERE.

AUREL ANGHEL

Dan Ghelase: „A fost un om blajin şi extraordinar de modest şi discret, istoria rezervându-ne cred revelaţii neaşteptate…”

Dumnezeu sa-l odihneasca, iar noi sa-l asezam in galeria marilor romani!

L-am admirat constant, inca de la inscaunare apreciindu-i luarile de pozitii, am suferit din cauza atacurilor mizere la care a fost supus, ca pastor de turma.

Prin organizarea vizitei Papei Ioan Paul al II-lea, patriarhul s-a pozitionat temporar egalul celei mai mari personalitati a sec. XX, cu efecte benefice pentru romani.

A fost un om blajin si extraordinar de modest si discret, istoria rezervandu-ne cred revelatii neasteptate…

Acum vor urma panegirice, chiar din partea dusmanilor credintei si, poate similar ca la moartea lui Coposu, sa urmeze un reviriment si chiar materializarea Catedralei Neamului…

DAN GHELASE

Patriarhul ortodox al tuturor românilor

FUNDATIA EPISCOPUL GRIGORIE LEU

La trecerea intru cele vesnice a Prea Fericitului Parinte Teoctist, fundatia care poarta numele episcopului martir Grigorie Leu, fundatie careia Prea fericirea Sa i-a fost Stalp de Intemeiere si Presedinte de Onoare, evoca personalitatea Sa de indrumator perpetuu care i-a binecuvantat actiunile de luminare a satelor si de reinnodare a traditiilor de morala crestina in societatea romaneasca, i-a incurajat in spirit ecumenic initiativele interculturale in cadrul societatii civile europene si a adus Duh Sfant asupra fiecareia dintre Consfatuirile Nationale ale Intelectualilor de la Sate care au stimulat initiative moderne de asociere in spiritul obstilor ortodoxe romanesti dintotdeauna.

Cunoscand stradania episcopului Grigorie pentru o ortodoxie activa, in folosul dezvoltarii nationale, Prea Fericitul Parinte Teoctist a fost din tineretea sa monahala alaturi de aceste idei, a avut curajul maturitatii, ca arhimandrit de scaun, de a sluji la inmormantarea ierarhului martir cand frati sinodali ai acestuia erau indepartati de la ceremonie de autoritatile pagane si si-a indeplinit datoria senectutii de a reinfiinta scaunul episcopal al Husilor desfiintat de guvernarea atee odata cu anihilarea ierarhului ei.

Pastrandu-i in veci memoria, evocam aceste amanunte care intregesc figura lui de slujitor al Corabiei lui Hristos in vremuri potrivnice si de intelept intaistatator al ei pe calea unei redresari nationale moderne, ne plecam in fata vredniciei cu care a inteles rolul spiritului pasnic romanesc in intelegerea ecumenica si reintregirea Bisericii Lui Hristos si, rugandu-ne pentru odihna lui cu Sfintii, amintim consemnata noastra afirmatie ca, prin persoana Sa, tronul in care a stat doua decenii a devenit cel al PATRIARHULUI ORTODOX AL TUTUROR ROMANILOR depasind prin slujirea spiritualitatii noastre limitele statale sau guvernamentale.

DOCUMENTAR – „Drumul Pâinii în istoria Dobrogei”

Păstorul care s-a ridicat la Cer lăsându-ne singuri, neprivegheaţi, doar înveşmântaţi în tristeţe şi dor, un Sfânt şi un Om în acelaşi timp, a binecuvântat două dintre monografiile noastre. Frumuseţea vorbelor Domniei Sale ne-au rămas astăzi alinare şi îmbărbătare. Citindu-le, să îngenunchem cu pioşenie şi profund respect.

Cuvânt înainte
T E O C T I S T
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Momentul unui jubileu care consemnează, într-o lucrare de referinţă şi-n adevărate file de cronică, multiple aspecte din truda de secole a celor ce pregătesc “pâinea noastră cea de toate zilele” este un prinos de cinstire şi recunoştinţă pentru cei ce adaugă la hrana sufletească din Rugăciunea Domnească şi pe cea trupească. Poate nicăieri îngemănarea grijii pentru suflet şi trup şi realizarea acesteia nu este mai semnificativă ca în Dobrogea. Sămânţa creştinismului sădită de Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat la apostolat, a rodit mulţimea de martiri, sfinţi, ierarhi jertfitori, bazilici şi mânăstiri spre îndestularea duhovnicească a credincioşilor. Aceştia, la rândul lor, în duhul aceleeaşi credinţe, au făcut ca pământul aceste sfinţit şi cu sudoarea frunţii lor să hrănească atât pe cei care, din neam în neam sălăşluiesc această glie, dar şi pe cei care, atraşi de frumuseţile mirifice ale deltei şi mării, întâlnesc aici şi “Drumul Pâinii în istoria Dobrogei” presărat cu frumuseţea şi efortul muncii omului. Cartea de faţă prezintă cu măiestrie acest drum al pâinii, din antichitate până în zilele noastre şi arată cum această pâine a hrănit şi pe localnici şi pe oaspeţi. Vedem pe acest drum, vechiul şi primitivul plug alături de cel nou şi puternic, râşniţa antică găsită în ruinele unei bazilici, moara de vânt ce înnobilează orizonturile dobrogene, aidoma unei biserici de lemn, construcţiile industriale de panificaţie ale zilelor noastre, iar în umbra tuturor omul şi sufletul său care a înfăptuit toate aceste minuni. Mai mult, evidenţierea dezvoltării acestui domeniu de activitate pune în valoare o întreagă tradiţie legată de respectul omului pentru muncă, pentru rodul pământului, pentru pâine . Această tradiţie ne aduce permanent în faţă faptul că pâinea constituie elementul fundamental de referinţă la cele mai de seamă momente din viaţa noastră. Pe lângă hrana de bază şi de zi cu zi, cu ea săvârşim jertfa cea nesângeroasă înfăptuită real de Mântuitorul Iisus Hristos pe Cruce, prin ea, sub formă de prescure şi colac, ne aducem aminte de înaintaşii noştri şi ne regăsim în comuniune cu toţi semenii şi cu toţi cei mai dinainte adormiţi părinţi şi fraţi ai noştri. Şi poate că trebuie să mai amintim aici că pâinea reprezintă şi simbolul unităţii umanităţii, aidoma fenomenului prin care ea însumează pământul, spicul, munca omului, toate dătătoare de viaţă. Citind o asemenea carte>>> citeşte mai departe aici >>>

DOCUMENTAR – ” Cuvânt de preţuire ”

TEOCTIST
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Spre bucuria noastră şi a generaţiilor viitoare, geografia, istoria – atât de bogată şi de frumoasă, civilizaţia şi spiritualitatea Dobrogei constituie un patrimoniu de mare preţ şi se cuvine să arătăm întreaga noastră recunoştinţă tuturor celor care şi-au dăruit munca, priceperea şi talentul lor pentru punerea în valoare a acestei moşteniri. Cel ce zăboveşte cu privirea şi cugetul pe miile de pagini consacrate patrimoniului religios, deseori însoţite de planşe, fotografii sau hărţi, devine fără să-şi dea seama contemporan cu evenimentele care au lăsat urme adânci în spaţiul dintre Dunăre şi Marea Neagră. Toate plaiurile locuite de români dintre începuturile existenţei lor ca popor în istorie păstrează comorile scrise sau dăltuite în piatră ca într-o uriaşă arhivă tăinuită. Dobrogea însă adaugă acestor comori primele străluciri ale Tainei Creştinătăţii, adusă şi descoperită strămoşilor noştri daco-romani de Sf. Apostol Andrei, cel întâi chemat la propovăduire de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Dacă Imperiul roman, prin întinderea sa geografică, prin civilizaţie, căile de comunicaţie pe uscat şi pe apă şi mai cu seamă prin limbă, cultură şi adorarea zeilor, având în centru cultul împăratului, a pregătit şi apoi a înlesnit pătrunderea şi răspândirea între neamurile din imperiu a Adevărului Învierii lui Hristos, aceeaşi situaţie, acelaşi freamăt şi aceleaşi căutări se constată şi în aria popoarelor barbare din nordul şi din vestul Pontului Euxin – cum numeau grecii Marea Neagră, favorizând întemeierea pe acest ţărm ospitalier a vestitelor cetăţi: Tomis, Histria, Callatis şi altele. Lesnicioasa călătorie pe apă, până a ajunge în porturile primitoare, a corăbiilor încărcate cu mărfuri preţioase, precum mărturiseşte mulţimea amforelor descoperite în aceste părţi, fertilitatea reliefului dobrogean, darnic şi în vremea noastră cu cei care-l lucrează cu osârdie, precum şi existenţa unei populaţii numeroase şi statornice, remarcată de către însuşi geograful Strabon, au făcut din Sciţia Mică o arie atrăgătoare pentru societatea greco-romană din întregul bazin mediteraneean, devenind astfel un pământ al făgăduinţei. Prezenţa aici a unor vestiţi strategi ai antichităţii, ca Filip II, Alexandru Macedon, Lisimach, biruiţi de către viteji autohtoni trataţi apoi cu omenie şi cu daruri scumpe, tălmăceşte îndeajuns rolul şi importanţa acestui colţ de lume şi interesul cu care acesta a fost apoi anexat Imperiului roman. Faima Sciţiei Mici avea să se plinească desăvârşit prin venirea Sfântului Aportul Andrei, care a propovăduit aici Cuvântul lui Dumnezeu. Ne sunt cunoscute tuturor roadele îmbelşugate ale Sfintei Evanghelii pe pământul dintre Dunăre şi Mare, păstrând în brazda lui sfinte tezaure liturgice şi altare cu Sfinte Moaşte. Am insistat poate mai mult decât ar fi trebuit asupra acestei moşteniri din primele secole creştine, care ne îndatorează a-i>>> continuarea aici >>>

CHEMARE – Să împlinim visul Patriarhului acum: Înălţarea Catedralei Mântuirii Neamului

Prea iubitul Parinte Patriarh Teoctist s-a stins din viata sa pamanteasca luni, 30 iulie, la orele 17.00, in urma unor complicatii survenite din cauza unei operatii de prostata executata de seful Clinicii de urologie a Spitalului Fundeni, dr Ionel Sinescu. Acesta din urma vroia sa plece in concediu miercuri, 1 august. Sambata, 28 iulie, dr Ionel Sinescu s-a deplasat la Palatul Patriarhal unde „a convenit” cu Patriarhul ca operatia sa aiba loc luni, conform declaratiilor medicului in cauza. Sursele noastre relateaza ca Parintele Patriarh a fost internat in regim de urgenta inca din noaptea de duminica spre luni, desi responsabili ai Spitalului au mintit ca internarea s-a efectuat normal, in dimineata zilei de luni. Dupa operatia efectuata luni dimineata se pare ca Patriarhul si-a revenit din anestezie in jurul orelor 10.00 – 10.30, cand a fost transferat la Terapie Intensiva. Dupa ora 12.00, in jurul orelor 12.30, Patriarhul a inceput sa tuseasca si sa expectoreze sange. Tensiunea a inceput sa scada si au aparut complicatiile cardiace. Dupa aceea, pana la 17.00, momentul cand inima Patriarhului s-a oprit, s-a incercat, in van, resuscitarea sa. Cu toate acestea, conform informatiilor noastre, la fata locului nu s-a aflat o comisie de specialisti in toate afectiunile de care suferea Patriarhul. Mai mult, oficialii Spitalului au mintit din nou afirmand in acest rastimp ca operatia a fost o reusita si starea Patriarhului este foarte buna. Acum, trupul Patriarhului nostru se afla depus la Patriarhie. Sufletul sau este inca alaturi de noi, timp de 40 de zile, pana cand se va ridica la Ceruri. Sa-i cinstim prezenta printre noi si sfanta amintire si sa implinim ultimul sau proiect in aceste zile: obtinerea aprobarii necesare si inceperea construirii Catedralei Mantuirii Neamului!

Patriarhul Romaniei si-a dedicat intreaga sa viata Mantuitorului Iisus Hristos si Neamului Romanesc. Prea bunul Parinte Patriarh si-a facut publica cea mai fierbinte dorinta a sa, care devine astazi, practic, testamentara: inaltarea Catedralei Mantuirii Neamului. Din nefericire pentru Biserica Ortodoxa Romana si cei 20 de milioane de credinciosi ai ei, timp de 17 ani Parintele Patriarh a fost plimbat de la Ana la Caiafa de catre toate autoritatile statului si diriguitorii lor, de la Iliescu la Basescu. Dorinta sa si a tuturor donatorilor pentru ridicarea Catedralei – incepand cu primul dintre ei, alt regretat Intaistatator, Papa Ioan Paul al II-lea – se impotmolise ultima data la Guvern, care nu mai aproba Ordonanta promisa privind terenul atribuit Bisericii. La ultima sa aniversare, de 92 de ani, in februarie anul acesta, Parintele Patriarh reafirma dorinta sa fierbinte de a-si vedea visul cu ochii, in numele credinciosilor acestui neam. De aceea, acum mai mult decat oricand, reprezentantii statului trebuie sa-si repare greselile si pacatele si sa implineasca visul Patriarhului pentru a permite Bisericii sa ridice Catedrala Manturii Neamului chiar de maine. Facem Apel catre>>> continuarea aici >>>