Anii, viata si slujirea crestina

Sunt recunoscator, in primul rand, Bunului Dumnezeu, care mi-a daruit viata aceasta. De copil am invatat, de la vatra si intelepciunea parintilor mei - sfinti pururea pentru mine -, o data cu insemnatatea chemarii clopotului la slujbele Bisericii, pastrarea randuielilor ei si ca trebuie sa multumesc lui Dumnezeu si pentru darul vietii.

Era greu pentru ei, caci eram zece copii, cu ei 12, in anii 1915, cand am venit eu pe lume, in plina pregatire pentru razboi. Dar nu am auzit de la ei decat cuvinte de incurajare, de nadejde in Dumnezeu. Nu asteptau ajutoare din nici o parte, nu asteptau sa primeasca ceva fara munca, daruri sau drepturi. Tatal meu si mama mea purtau ei insisi de grija gospodariei si nu le lipsea nimic. Si nu posedau altceva decat acea gospodarioara foarte modesta pe care o mai vad astazi, cand merg spre sat, de la Iasi spre Stefanesti, pe malul Prutului sau spre Husi, unde mai sunt inca sate cu gospodarii, cu case acoperite cu stuf, ca aceea pe care ochii mei au vazut-o o data cu lumina zilei.

Ce valori nepretuite, morale, se cultivau intr-o asemenea familie! Nu se auzeau minciuni, vorbe desarte despre vecini sau despre altii. Ci, dimpotriva, numai lucruri frumoase. Pot sa spun cata insemnatate avea respectul pentru semeni. Cel putin doi din familie trebuia sa fie in fiecare sarbatoare si duminica la biserica. Acestia doi mergeau la biserica pregatiti si aduceau acasa anafura, daruri ale Duhului Sfant din sfintenia Bisericii, aduceau binecuvantare, aduceau cuvant ziditor de bucurie. Aceasta este comuniunea, una dintre frumusetile Ortodoxiei, ale romanilor, ale familiei romanesti.

“Manastirea satului meu”

As vrea sa cinstesc memoria invatatorului meu de la scoala primara, Gheorghe Romanescu, un om deosebit, cu suflet ales si cunostinte enciclopedice, un adevarat profesor universitar, caruia ii pastrez o frumoasa amintire. De la el am invatat nu numai religia, caci mergea cu noi la biserica, dar si istoria, cu domniile voievozilor, maretia lor si, de asemenea, literatura, pe Eminescu si pe alti mari scriitori ai nostri. Un adevarat apostol a fost acest barbat, fiu de preot, care m-a ajutat chiar si atunci cand, dupa absolvirea scolii, am plecat la manastire fara stirea si invoirea familiei, a parintilor, lamurindu-i sa ma lase sa-mi urmez drumul chemarii mele. Asadar, eu am iesit, pot zice, dintr-o manastire, care era satul meu natal, adapostit intre colinele blande ale Botosanilor, cu datini frumoase si oameni credinciosi, cu prunci sanatosi si tineri plini de virtuti, unde nu se auzise de pacatele si ratacirile pe care ni le prezinta astazi presa si televiziunea, incat ti se intuneca sufletul si te incrancenezi de cate se petrec zilnic in lume. Am iesit din manastirea satului meu si am intrat in alta manastire, la Vorona, ce se afla la vreo 30-40 km de casa, dar care atunci mi se parea foarte departe, dincolo de orizont. De acolo, la inaltarea Sfintei Cruci din anul 1929, am mers la Schitul Vovidenia. O zi deosebita traiam la Vovidenia in Vinerea Luminata cand, potrivit randuielii manastiresti, se facea procesiune cu icoana facatoare de minuni de tot soborul, in frunte cu Prea Sfintitul Staret Nicodim Munteanu, inconjurat de arhimandriti si diaconi, urmat de un impresionant cortegiu de monahi si elevi, cu cantarile Izvorului Tamaduirii si Hristos a inviat. In sunetele clopotelor, urcam aleea de brazi de curand plantati, spre biserica Vovideniei si ne opream in poiana cu izvorul ei minunat, unde se savarsea sfintirea apei si se sfinteau prin stropire toti cei de fata si toata firea inconjuratoare. An de an acest luminat ceremonial pascal se desfasura potrivit unei stravechi traditii, din nefericire parasita. Cand eram elev la Seminarul Teologic Monahal de la manastirea Cernica, intre anii 1932-1940, impreuna cu Parintele Arhimandrit Grigore Babus, acum preot slujitor la Catedrala Patriarhiei noastre, trebuia>>> continuarea aici >>>

Astazi, pe o caldura de foc ce continua sa biciuiasca tara ca si cum ar dori sa ne trezeasca la o realitate uitata dar esentiala, s-a dus la Domnul intr-o fractiune de secunda Prea Fericitul Patriarh Teoctist. Nimic nu ne ingaduia sa ne inchipuim ca aceasta clipa va sosi acum si nimic nu parea sa ne anunte deznodamantul ce s-a produs ca o stire rea, de fulger cazut dramatic asupra omenetului de la noi, necajit si prea de tot incercat . Parea ca, in fibra lui tare, de taran moldovean cu vechimea si tariile razesiei, niciodata nu se va cuibari moartea care, insa, vine intotdeauna ca un fur in noapte, pasind fara sa se auda si fara a se presimti.

Statea drept, senin si intelept ca un brad pe care nici un taietor nevrednic nu s-ar fi sumetit sa se incerce a-l atinge macar. Acum s-a stins ca o lumanare: o moarte de om batran. L-au rapus Raul acestor zile, nevrednicii invoiti in facerea de rele, iscoadele si multimea de alcatuiri neispravite ce ne strica viata, istoria si tara. In doar cateva minute, oameni pe care abia ii intalnesc din cand in cand ori apropiati si-au impartasit unii altora vestea cea rea si neasteptata. Era doar un semn de neliniste si de amaraciune? Era mai degraba un semn de deznadejde caci de astazi Romania a ramas fara Pastor. A fost omul marilor incercari si chezasul trecerii noastre printr-un pustiu despre care abia cand ii vom intrevedea cu adevarat incheierea vom intelege cat a fost de plin de pericole si noi cat am fost de primejduiti. Caci, pentru a scapa turma si a putea indruma poporul sau, Patriarhul biblic s-a oferit drept prada nemernicilor ce sunt facuti pentru a stricare, neintelegere si cuvant nepotrivit, luand asupra sa pedepse nemeritate si dispretuiri incredibile venite de la oameni marunti.

Insa, in felul lui, a biruit. Caci “viata si faptele” ce i se vor scrie odata fara impulsivitatea sangvinara a condeielor tocmite de azi vor cuprinde semnificatii ce inca ne scapa desi pentru cine stie sa priveasca sunt vazute inca de acum. Dorise sa ajunga a pune piatra de temelie la Catedrala Mantuirii Neamului si nu a mai ajuns, ratandu-ne astfel ca, poate, pentru romani vremea simbolului colectiv inca nu a venit. Dar a putut sa cladeasca o Manastire a Sfintilor Romani ridicata in chiar orasul raului, in capistea spoielii si in locul stapanit de Satana unde numai rugaciunile celor cinci sfinti enigmatici ce se roaga necontenit pentru ca Bucurestii sa nu se surpe il mai tin in fiinta. Aceasta este>>>>>>> Artur Silvestri

Dacă ai sta să numeri în ce calităţi şi virtuţi a înotat acest uluitor ierarh ortodox român pe o perioadă storică dintre două milenii, ai putea începe cu Credinţa curată în Dumnezeu! Nici o abatere şi nici o delăsare de la împlinirea datoriei! Mi-a spus, la ceas de taină, de mai multe ori: Voi plecaţi mereu şi mă lasaţi singur! Sunt atâtea robleme care cer rezolvare urgentă! Cum n-aş pleca şi eu ca voi, dar stau legat aici pe Dealul Patriarhiei unde bat vânturile din toate părţile! Ce ştiti voi! Apoi se rezema pe speteaza scaunului şi rivirea şi-o ducea în zare, iar pleoapele îi striveau lacrimi de diamant. De fiecare dată am rămas dezarmat şi fără cuvânt de apărare! Eram în faţa unui magnific Patriarh! Aşa precum îi era şi Singuratatea! Am fost martor în anumite momente când modestia şi smerenia se revărsau în torente peste amărăciunile şi îndârjirile de tot felul. Să-l vezi având aura iertării şi îngăduinţei paterne! uimit pe cei care credeau că Patriarhul nu va putea ierta niciodată pe cei care l-au poticnit în slova veacului democratic, răbdând ca stânca nevorbitoare şi cu înţelesurile ce aveau să vină! Ca nimeni altul, a intuit şi întrupat puntea de legătură între două milenii, punte peste gâlcevi şi tălmăciri. La sfârşit de două mii de ani şi începutul altei mii, cei doi ierarhi apostolici ai lumii: Teoctist şi Ioan Paul al II-lea, legau în spiritul păcii şi bucuriei, Răsăritul de Apus!Numai aceasta dacă ar fi săvârşit, era de ajuns pentru ca numele său să nu i se mai şteargă din memoria Bisericii Universale!

CALINIC ARGATU, Episcopul Argesului si Muscelului

A murit Patriarhul Românilor… Oricâte păcate, greşeli, slăbiciuni va fi făcut/avut Preafericirea Sa (monah al Voii şi Lucrării Lui Dumnezeu, Păstor Vizionar, dar şi om a fost, Dumnezeu să-l ierte!) – da, eu cred că Dumnezeu i le va ierta pe toate… - pentru că a condus Biserica Ortodoxă a Românilor şi a cârmit-o printre stânci cumplit de periculoase… - în vremi mai grele şi mai neguroase de fum, pentru creştinism, decât cele ale oricărei turceşti ori tătărăşti năvăliri! Nu cred că este român treaz, azi, care, tocmai pentru că e treaz, să nu simtă că s-a cutremurat pământul, sub picioarele lui…Stau să se surpe temeliile Bisericii Lui Hristos, dacă nu ne adunăm puterile Duhului, cu toţii, şi dacă nu stăm, cu toţii, roată, cap lângă cap şi umăr lângă umăr, precum stau vitele, iarna, în câmp, când atacă haiticul de lupi… Unde vede turmă, pribegită şi împrăştiată, fără de Păstor - acolo Fiara Satanică se repede, cu mare urlet şi poftă de însângerare şi întunecare a Luminii Sfinte a Vieţii Duhului…În teribile haite, acum, vor năvăli demonii, asupra acestei biete ţări şi asupra acestui necăjit Neam, încercând să sfâşie, ceea ce Preafericitul reuşise a păstra întreg, întru Duhul Lui Hristos! …Şi, ceea ce-i mai trist, vifore mari se vor stârni şi îngheţate, dinspre zări neromâneşti şi neortodoxe: se vor bate aprig, pentru a obţine Sfântul Scaun al Păstoririi Românilor, al Ortodoxiei Românilor – tocmai cei care duşmănesc de moarte Ortodoxia Românilor – şi mai poartă, în încrâncenatul lor Duh, şi ura altora, contra acestei Grădini a Maicii Domnului!!!…Dumnezeu să ne apere şi să ne ajute - iar tu, Prefericite Duh al Păstorului Teoctist (Păstor al Acestor Plaiuri Sfinte, nu trimis de zările zavistiei!) , roagă-te, de-acolo de unde eşti, din Ceruri, pentru Izbăvirea prin UNIRE, a noastră! …Vor veni vremuri încă şi mai grele, de-acum (e aproape de neconceput, dar ăsta-i adevărul!) - şi foarte grele încercări şi ispitiri încă mult mai mari decât cele pe care le-am întâmpinat, până azi, toţi românii - şi, în primul rând, vremuri de mare cutremurare şi cumplită încercare pentru creştinii ortodocşi…Diplomaţia Smerită şi Luminata Înţelepciune a Preafericitului au reusit, chiar daca nu să facă prea multe - măcar au reuşit SĂ NU DESFACĂ …Biserica Românilor a rămas, ca şi Cămaşa lui Hristos, tot dintr-o bucată… Aceasta a şi fost, de fapt, Misiunea Sfântă, pe Sfântul Pământ al Românilor - Crucea pe care a avut-o de dus în Spate Păstorul-Părinte Teoctist… Cămaşa Ortodoxiei Româneşti nu s-a>>>>>>> Adrian Botez

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l aseze in ceata dreptilor, acolo unde ii este locul pe Prea Fericitul Patriarh Teoctist .
Ne vom ruga bunului Dumnezeu sa-l aseze alaturi si de cei ce se roaga din ceruri pentru binele natiei romane.
DUMITRU PUIU POPESCU , director ziarul OBSERVATOR , Canada

 
Multă durere ne-a fost dat să primim astăzi, în această sufocantă zi de sfârşit de iulie!Cuvintele Dv. scrise din jarul inimii mi-au trezit dorul de a reciti Binecuvântările scrise şi semnate de Prea Fericitul Teoctist care onorează două dintre cele mai importante monografii ale noastre:Techirghiol pentru Europa şi Drumul Pâinii în istoria Dobrogei. Vi le trimit ca pe un dar în aceste clipe de mare răstriste pentru noi toţi.
AURELIA LAPUSAN

 
Sa Va multumeasca CEL de SUS pentru frumoasele ganduri si simtaminte. Prin vremuri extrem de tulburi si framantate a trebuit sa conduca corabia mantuirii noastre. Dumnezeu sa-l odihneasca si un om vrednic sa ne daruiasca!
Pr. GH. NAGHI, SUA

 
Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca !
MARIANA EFTIMIE KABBOUT

 
Intristat de vestea pe care am aflat-o cu durere, cu totii, nadajduiesc ca, in intelepciunea sa, Sinodul va reusi sa mearga pe o cale prin care va reusi sa ne apare de venetici ce pandeau un asemenea moment pentru a declansa schisme in interiorul ortodoxismului romanesc.
Acum, mai mult ca oricand, avem nevoie de intelepciune.
CEZAR ADONIS MIHALACHE

 
Ce poti sa spui in aceste momente? Ca inima ti-e plina de tristete? Ca ti-e greu sa iti gasesti cuvintele? Inca nu pot sa cred ca am ramas fara cel care ne indruma pasii in credinta. Pentru mine era o prezenta vesnica, si traiam cu senzatia ca asa va fi mereu. Sa ne rugam pentru sufletul lui asa cum si si El s-a rugat pentru ale noastre.
Vesnica aducere aminte
LOREDANA A. STIRBU

 
Apocalipsa cap.21, vers. 1-7
Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.
2 Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea Sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.
3 Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
4 El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
5 Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte Sunt vrednice de crezut şi adevărate.”
Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.
7 Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.
Dumnezeu sa odihneasca sufletul Preafericitului Patriarh Teoctist!
CORINA CIURAS

Pentru o clipa ne-am simtit mai saraci, mai goi de noi insine, putin nedumeriti, intristati…Trebuia sa ne amintim de David care spunea ca viata omului e de 70 de ani, de vrea Domnul, 80, ce este peste 80, osteneala si chin. Pastorului nostru i-a fost ingaduit sa fie cu noi peste 90 de ani si pentru asta trebuie sa-I multumim lui Dumnezeu, care acum la chemat la El. Il vom insoti, dupa datina cu rugaciunile noastre si atunci nu ne vom mai simti nici mai saraci si nici mai goi de noi insine. Apoi se va ruga pentru noi, cum a facut-o si cand era cu noi si, impreunandu-ne ruga vom zidi Biserica Manturii Neamului. Poate una dintre “lectiile” pe care le-am deprins de la Prea Fericirea Sa a fost, dimpreuna cu smerenia, rabdarea cu totul exemplara. Nu spunea un scriitor ca romanii sunt intr-o stare “lovita”? Cand se va scrie o istorie adevarata a acelor ani, si se va scrie, atunci se vor afla mai multe si fi-va ceasul ca cei care s-au pripit sa-l judece dupa cine stie ce informatii sa-si ceara iertare.

Dar, oricum, moartea pe noi nu ne poate desparte, spunea taranul roman ca cei care pleaca, se duc “dincolo” (cat de frumos talcuieste Mircea Vulcanescu aceste cuvinte!), undeva in vecinatatea noastra si rugaciunea ne readuce impreuna. Si e nevoie de multa rugaciune si de mult post ca sa ne putem elibera de “raul” acestor vremi. Da, da, rugaciune si post in taina, pentru ca stim, altfel, ca ceea omul descopera, Dumnezeu acopera si ceea ce omul descopera, Dumnezeu acopera. Si ce poate fi mai minunat decat rugaciunea in care simti si te simti in acea nesfarsita Iubire in care nu te pierzi ci te regasesti pe tine in masura in care te impartasesti cu toti cei dragi. Asa ca Parintele Patriarh fi-va mereu cu noi in rugaciune, la care ne indemna mereu (ca si Parintele Staniloae, care ne repeta: sa ne rugam) si atunci tristetea se preschimba in pace si liniste divina.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Trecerea la cele veşnice a Prea Fericitului Părinte nu trebuie să fie motiv de jale. Din pământ suntem şi în pământ vom merge, fiecare la vremea sorocită. Unii în puterea vârstei, alţii la adânci bătrâneţi, cum s-a întâmplat cu Prea Fericitul Teoctist. Important este ca în timpul vieţii noastre pământene să fi ascultat poruncile Tatălui şi ale Fiului , lăsând în urma noastră fapte de laudă întru biruinţa credinţei strămoşeşti, a iubirii de aproape, a iubirii de patrie .

Prea Fericitul Părinte a pus umărul său sfânt şi nu a lăsat să cadă biserici pe care Antichristul de la Bucureşti le-ar fi dorit prăbuşite. Tot prin osârdia Prea Fericitului ( şi nu a gugumanilor care se laudă , încercând să-şi atribuie acest merit ) a fost posibil dialogul cu Vaticanul, vizita Papei Ioan Paul II la Bucureşti, prima vizită de acest fel în lungul mileniilor de când Biserica lui Christos a fost scindată. A fost momentul binecuvântat să se adune două personalităţi cu o lucidă privire şi înţelegere asupra lumii contemporane bolnave de înstrăinare şi de necredinţă. Prea Fericitul Teoctist n-a fost o cârjă lucrătoare pe spinarea clerului ortodox , cum poate că s-ar mai i cuvenit câteodată. Prea Fericirea Sa a crezut şi a aplicat vechea zicere populară : „Dumnezeu nu bate cu bâtul…”.Acum la ceasul despărţirii de Patriarhul Sfintei mele Biserici, mă încearcă, pe lângă tristeţea pe care moartea mi-o aduce în suflet şi dorul după vocea lui blândă, cu un uşor, dulce, accent moldovenesc. Patriarhul Teoctist s-a pogorât lângă înaintaşii săi, Întâistătătorii Bisericii Ortodoxe Române, spre gloria şi trăinicia credinţei neamului românesc. Aşa sper, fie-mi speranţa, a mea şi a altor multor milioane de români ortodocşi, împlinită de vrednicia şi tăria de cuget a celui care va veni să se aşeze pe Scaunul Patriarhal .

Va multumesc pentru invitatia de a spune cateva ganduri acum, la disparitia, oarecum neasteptata, a intaistatatorului Bisericii Ortodoxe Romane. Mai inainte de orice cuvine sa il rugam pe bunul Dumnezeu sa ii dea odihna vesnica si sa ii rasplateasca faptele bune, nu putine, in slujirea Bisericii lui si a poporului din sanul caruia s-a ridicat. Am avut bucuria sa il intalnesc, in mai multe randuri pe de curand plecatul la Domnul Patriarh Teoctist. Imi aduc cu placere aminte, intre altele, de intalnirile prilejuite de diverse evenimente de pe cuprinsul Mitropoliei Ardealului (mai ales la instalarea, ca arhiepiscop, a IPSS Bartolomeu Valeriu Anania), dar şi de intalnirea, la Palatul Patriarhiei ca insotitor al lui Charles Colson, pe atunci Presedinte la Prison Fellowship International. Charles Colson, in calitatea sa de consilier al Presedintelui Nixon, este arhitectul marelui scandal politic cunoscut in istorie drept cazul Watergate. Abuzurile greu de crezut ca posibile intr-o democratie ca SUA, ilegalitatile de tot felul pe care Colson le-a facut, din proprie initiativa au la solicitarea Presedintelui Nixon, au facut din el una dintre personalitatile cele mai temute ale scenei politice nord americane. u e de irare ca, odata cu demisia lui Nixon, el a fost condamnat si a ispasit in nchisoare mai bine de un an. Pe cand era in detentie, s-a convertit, evenind nu doar unul din principalii propovaduitori ai baptismului ci si nitiatorul unei organizatii azi prezenta in aproape intreaga lume. La nceputul anilor 90 ai secolului trecut, a luat fiinta, cu sediul in luj-Napoca, Misiunea Crestina pentru Inchisori, ca filiala romaneasca a Prison Fellowship International. La invitatia fondatorului si presedintelui filialelei romanesti, dl. Constantin Asavoaie, Charles Colson a fost invitat in Romania. Fiindca fusesem primul lucrator de radio si televiziune din Romania care a facut reportaje despre aceasta organizatie, am fost invitat sa il intalnesc pe Charles Colson in Bucuresti (publicasem, cu doar cateva luni inainte, in Adevarul de Cluj, un serial consacrat scandalului Watergate, in care subliniasem si contributia lui Colson). Intre punctele din agenda oaspetelui american, care mai vizitase Romania, ca trimis al presedintelui Nixon, in anii 70, a fost si intalnirea cu Prea Fericitul Teoctist. Marturisesc ca aceasta vizita m-a emotionat foarte mult. Ma asteptam, fiind putin familiarizat cu comportamentul marilor ierahi, la o intalnire strict protocolara, sobra, chiar rece. In schimb, am avut surpriza sa descopar un om de o caldura cu totul speciala. Prea Fericitul si-a tratat oaspetii ca pe niste prieteni, desi nu ii desparteau doar limba, ci si optiuni religioase diferite. Intreaga discutie a fost deschisa si sincera. Inaltul ierarh a achiesat, inca din primul moment, la ideea interventiei Bisericii pentru a ameliora atat viata detinutilor, cat si a familiilor acestora. Mai mult, nu numai ca a agreat initiativa, dar, in foarte scurta vreme, a dispus masuri ample, de adevarata reforma, in intreaga Biserica Ortodoxa Romana. Am avut, in anii urmatori, prilejul sa constat ca, din acest punct de vedere, BOR nu a fost doar intre primele biserici ortodoxe din lume, dar si printre putinele care s-au implicat cu toata resposabilitatea, conlucrand armonios, nediscretionar, inclusiv cu gruparile neoprotestante, multe atrase de ideea unui posibil prozelitism mascat. Din cate se stie, pe langa Patriahia Romana s-a constituit un nou departament care a contribuit la organizarea de biserici si capele in toate penitenciarele din Romania. Am admirat, cu acel prilej, modul extrem de deschis cu care Patriarhul Teoctist aborda>>>>>>> Dan Brudaşcu

SA NE ASEZAM IN GENUNCHI IN FATA DOMNULUI SI SA NE RUGAM PENTRU SFINTIA SA, PATRIARHUL ROMANIEI, TEOCTIST ! DOMNUL SA-L BINECUVANTEZE IN VECI !

Sa ne asezam in fata Icoanei si sa ne rugam din inima pentru Pastorul care merge la Domnul ! Doamne, binecuvantat si slavit sa fii in veci, binecuvanteaza sufletul, obosit de truda pamanteasca si de micimea omeneasca si de pacatele care au asasltat acest Neam, ce a fost Pastorul acestei natii ! Doamne, primeste-l la Tine si aseaza-l in inima Ta ! Apleaca-Te asupra lui si cerceteaza-l cu Marea mila Ta si cu bunatatea Ta ingereasca. Fiebinte Va rugam, Tata Ceresc si buna Maica a Domnului, aplecati-Va cu dragoste si cu durere asupra acestui neam, imprastiat si zdrobit, si pacatos, a carui incercare nu se mai termina, fierbinte Va rugam, daruitI-i Pastor bun, si sfant, si cu dragoste de Tara si de neam ! Fie-Ti , Doamne, Tata ceresc, mila nesfarsita de neamul acesta, fiebinte Te rugam, aduna-l, intareste-l, lumineaza-l, ca incetosat este la minte, adu-l pe calea cea dreapta, si fa din el, NEAMUL TAU ALES ! AMIN ! CI TOATE ACESTEA IMPLINEASCA-SE SI FACA-SE IN VOIA, IN SLAVA SI IN DRAGOSTEA TATALUI CERESC ! HARUL DOMNULUI NOSTRU IISUS CHRISTOS SA FIE CU NOI CU TOTI ! AMIN ! SLAVA TATALUI SI FIULUI SI SfANTULUI DUH, SI ACUM SI PURUREA SI IN VECII VECILOR, AMIN ! Asculta, Doamne, ruga robului tau, Stefan, haruIt de Tine, cu harul Cuvantului ! Doamne ajuta ! Fierbinte Te rugam , primeste-l la sanul Tau, pe patriarhul romanilor, sfaintia sa, Teoctist, si aseaza-l in randul marilor slujitori ai Domnului ! Doamne ajuta ! Domnul este cu noi !

Ştefan Dumitrescu

Cu smerenie si cu umilinta sa cerem Lui Hristos: “Pomeneste-l, Doamne, pe Preafericitul Patriarh Teoctist in Imparatia Ta”..

Sa luam aminte la cel ce a plecat dintre noi. Sa aprindem si noi o lumanare si sa-i iertam in gand pe cei care i-a amarat uneori firea sa duhovniceasca.

Sa invatam sa “pretuim gesturile si sacrificiul“ care le-a pus in slujba Neamului Romanesc.

Am pierdut un mare Parinte. Dumnezeu sa-l odihneasca cu Dreptii in gradina Sa ! Amin.

MARIANA GURZA